ABOUT INDEXING BOARD ARCHIVES AUTHOR GUIDELINES SUBMIT PAPER AUTHOR'S PAGE NEWS, EVENTS CONTACT
REVISTA DE CHIMIE
Cite as: Rev. Chim.
https://doi.org/10.37358/Rev.Chim.1949

OSIM Nr. R102355
ISSN Online 2668-8212
ISSN Print: 1582-9049
ISSN-L: 1582-9049

REVISTA DE CHIMIE Latest Issue

LATEST ISSUE >>>

   Volume 75, 2024
   Volume 74, 2023
   Volume 73, 2022
   Volume 72, 2021
   Volume 71, 2020
   Volume 70, 2019
   Volume 69, 2018
   Volume 68, 2017
   Volume 67, 2016
   Volume 66, 2015
   Volume 65, 2014
   Volume 64, 2013
   Volume 63, 2012
   Volume 62, 2011
   Volume 61, 2010
   Volume 60, 2009
   Volume 59, 2008
   Volume 58, 2007
 
<<<< back


Doamna Profesor doctor docent Rodica Vîlcu la a 80 - a aniversare

de Academician Radu Voinea, Presedintele Academiei Tehnice din România

Rodica Vilcu

Îmi este deosebit de plăcut să astern pe albul imaculat al hârtiei cele mai frumoase rânduri la aniversarea doamnei profesor universitar Rodica Vîlcu, strălucită reprezentantă a Chimiei fizice, bine cunoscută si apreciată nu numai de specialistii din tara noastră, ci si de comunitatea oamenilor de stiintă din acest domeniu, de peste hotare.

Am avut fericitul prilej să o cunosc personal, la sfârsitul vacantei de vară a anului 1974, când, în urma unei hotărâri superioare, Facultatea de Chimie din Universitatea Bucuresti a fost încorporată în Institutul Politehnic Bucuresti, în cadrul asa numitului "Institut National de Chimie", ca urmare a unei regretabile confuzii între "chimia - stiintă a naturii" si chimia industrială. "Dur" - asa cum spune francezul, "A quelque chose malheur est bon".

Acest transfer a avut si urmări bune. Eu îndeplineam functia de rector, calitate încare am apreciat că trebuie să mă port cât mai frumos posibil cu "oaspetii fără voia lor", în ciuda indicatiilor primite de sus. Am fost, într-un anumit sens, păstrând bineînteles proportiile, în situatia domnitorului Vlaicu Vodă, care era silit să vorbească frumos cu Doamna Clara, dar care, pe de altă parte, înfăptuia actul politic potrivit intereselor tării. Nu stiu dacă am reusit sau nu. Las pe altii să aprecieze.

Mi-am dat seama de la început de calitatea deosebită a personalului didactic venit de la Universitate si care apartinea unor scoli stiintifice de chimie ale academicienilor Ilie G.Murgulescu, Eugen Angelescu, Gheorghe Spacu etc. Cunscându-l mai bine pe profesorul I.G.Murgulescu, m-am interesat, mai întâi, de cadrele didactice din scoala dumnealui, dintre care atunci, îl stiam doar pe Victor Emanuel Sahini, specialistîn Chimie fizică, pe atunci membru corespondent al Academiei Române.

Pentru mine a fost o surpriză să constat, că postul de sef de catedră de Chimie fizică este detinut de profesor dr.docent Rodica Vîlcu. Cum era firesc, m-am interesat de activitatea sa, în general.

M-a impresionatatunci si mă impresionează si astăzi, bogata sa activitate stiintfică în domeniul termodinamicii chimice, în diferite directii: termodinamica fluidelor condensate, solutii neideale sau functii termodinamice cu abaterede la idealitate, asocieri moleculare, conductivitate termică a fluidelor condensate, termodinamica statistică a solutiilor, termodinamica proceselor ireversibile, ca si alte numeroase si variate probleme interdisciplinare.

La acestea trebuie adăugate si cercetările stiintifice pe bază de contracte, beneficiarii fiind în principal din industria chimică, industria de medicamente, dar si din electrotehnică, electronică, petrochimie etc.

Am stat de vorbă cu dumneaei. Mi-a spus că are si cărti elaborate, singură sau în colaborare, publicate în tară sau la prestigioase edituri din străinătate. Mi-a mai spus că în prezent are sub tipar o carte în colaborare cu Academicianul Ilie Murgulescu, un Opus magnum, realizat cu elevii săi apropiati, deveniti profesori si denumit modest de initiatorul său "Introducere în Chimia fizică". Doamnei Rodica Vîlcu i-a revenit din această operă, redactarea cărtii de Termodinamică chimică (fenomenologică), completată si cu tratarea statistică.

Plăcut impresionat de calitătile doamnei profesor Rodica Vîlcu, ceva mai târziu, în 1976, aveam să militez pentru promovarea sa în conducerea Politehnicii din Bucuresti în calitate de prorector, având în principal problemele nu putine si nici usoare din domeniul activitătii didactice, pe care le-a rezolvat întotdeauna în conditii optime. Am admirat atunci si alte calităti cele sufletesti, competenta cu care aborda fiecare problemă, principialitatea cu care găsea solutia cea mai potrivită, tactul de care dădea dovadă în discutiile cu cadrele didactice si studentii dar si fermitatea cu care îsi sustinea punctul de vedere. Si portretul nu ar fi complet dacă nu as remarca si zâmbetul, acel zâmbet care făcea deosebit de agreabilă o conversatie cu dumneaei, indiferent pe ce problemă.

Au urmat 5 ani de neuitat, alături si de ceilalti prorectori, de decani, de întregul personal de conducere si personal administrativ, cu care m-am înteles foarte bine, în ciuda greutătilor pe care le-am întâmpinat; Politehnica era un colos cu 25.000 de studenti si aproape 2.000 de cadre didactice.

Calitătile deosebite ale doamnei Rodica Vîlcu au făcut ca 4 ani mai târziu, în 1989, sa fie aleasă rector al Politehnicii din Bucuresti din păcate doar pentru câteva luni, din cauza cunoscutelor evenimente din decembrie ale aceluiasi an.

După 1990, când cadrele didactice ale Facultătii de chimie au revenit la Universitate, doamna Rodica Vîlcu a fost aleasă decan al facultătii o dovadă în plus a simpatiei de care se bucura.

În anul 2000 a fost aleasă membru corespondent al Academiei de Stiinte Tehnice din România (ASTR), recent înfiintată (1997), având în vedere si faptul că abordase si cursurile Facultătii de chimie industrială, dobândind si titlul de inginer chimist.

La titularizare a rostit un frumos discurs de receptie "Termodinamica chimică în stiintă si viată". Din anul 2002 este presedinte al sectiei de Inginerie Chimică din ASTR, calitate în care a desfăsurat si desfăsoară o frumoasă activitate, prin organizarea de manifestări stiintifice, inclusiv pe bază de contracte cu institute de cercetare, ministere si întreprinderi.

La aniversarea zilei de nastere a doamnei profesor doctor docent Rodica Vîlcu, membru titular al Academiei de Stiinte Tehnice din România, îi urez, din toată inima, sănatate deplină, putere de muncă, noi succese în întreaga activitate si potrivit frumoaselor noastre basme populare "Tinerete spirituală fără bătrânete!"

Presedintele Academiei Tehnice din România
Academician Radu Voinea
Bucuresti, 24 iulie 2009


Revista de Chimie, vol. 60 , no. 10, 2009
<<<< back
 
PUBLISHING SECTION
Author Guidelines
 * Paper Drafting
 * Paper Template
 * Ethical Statement
 * Paper Submission
Ghidul Autorului (ro)
Submit Paper
Author's Page
Publishing Ethics
Peer Review Process
Open Access & Archiving Policy
 Search Authors
 LATEST NEWS
REvista de Chimie NUMAR OMAGIAL PETRU PONI.. detalii
REvista de Chimie Revista de Chimie - 70 de ani de aparitie neintrerupta.. detalii
dictionar English-Romanian Dictionary for Mechanical Engineering
(download pdf)
  News, Events
Crossref Member Badge
 DOI  logo
 Gold Open Access | Source=http://www.plos.org/  | Author=art designer at PLoS
Creative Commons License
 Conferences of Contemporary
 Chemistry
 Biblioteca Chimiei
 Materiale Plastice